Contextul istoric:
Mircea cel Bătrân și Bayezid Yldirim
Bătălia de la Rovine de la 17 mai 1395 a fost una din cele mai notorii lupte din istoria noastră națională dar care încă mai ascunde multe necunoscute. Ea a fost o strălucită victorie tactică a marelui voievod Mircea cel Bătrân (1386-1418) împotriva vijeliosului sultan otoman Baiazid Ildîrîm (Fulgerul) (1389-1402). A avut loc în contextul primei campanii otomane majore în nordul Dunării.
Sultanul turc a profitat de slăbiciunile Imperiului Bizantin sub bazileii Ioan VII și Manuel II (care ajunseseră să-i plătească tribut).
Mircea cel Bătrân nu era un vecin comod pentru otomani. Își extinsese îngrijorător pentru sultan, teritoriile mai ales asupra Dobrogiei.
„Eu cel într-u Hristos Dumnezeu binecredinciosul și bun creștinul iubitor de Hristos Io Mircea Marele Voievod și Domn cu mila lui Dumnezeu și cu dumnezeiască dăruire oblăduitor și Domnu și Stăpânitoriu a tot pământul Ungrovlahii și peste munți plaiurilor și încă și până la Țara Tătărească și Amblașului(Almașului) și Făgărașului,Herțeg (principe)și Domnu Banatului despre apus și până de amândouă părțile peste toată Podunavia (Dobrogea) până la Marea cea Mare și al cetății Dârstorului și până în hotarele Odriilului (Adrianopolului)și tuturor Săcuilor span(conte)”.
Acest tituluș a fost scris de Radu Bălăceanu (fratele marelui ban Constantin Bălăceanu) pe o pagină dintr-un exemplar din „Îndretarea legii”din 1628 cu mențiunea că a fost copiat după un hrisov semnat de Mircea cel Bătrân aflat la mănăstirea Brâncoveni.
Acest titlu este evident exagerat mai ales în ceea ce privește stăpânirea ținutului Secuiesc. De asemenea utilizarea numelui de “Odriil” pentru Adrianopol este anacronică căci a fost folosit doar începând cu secolul VII, ceea ce ridică îndoieli cu privire la autenticitatea lui.
Probabil este o contrafacere exagerată intenționată pentru a amplifica importanța lui Mircea cel Bătrân în epoca fanariotă când a existat un curent evghenist la care a aderat Radu Bălăceanu, care lupta în numele unui românism sau naționalism iluminist împotriva presiunii grecești fanariote.
Ceea ce i-a enervat pe turci a fost în special ocuparea Dobrogiei.
Putin timp dupa ce a luat puterea, Baiazid si-a organizat o oaste eficientă. A chemat alături de el vasalii săi creștini din Serbia : Ștefan Lazarevici, Constantin Dragas și Marko Krailevici, și a pătruns în Țara Românească din Banat prin regiunea Severinului.
Ciocnirea cu Voievodul muntean a avut la Rovine la 17 martie 1395 cum rezultă dintr-o scrisoare a fiicei lui Constantin Dragas ucis la Rovine.
Trupele turcești au fost înconjurate și măcelărite de cele române într-o regiune mlăștinoasă în care în plus muntenii săpaseră și o rețea de șanțuri. Informatiile noastre provin din cronici bizantine (ca cea a lui Laonic Chalcohondil, cel mai mare istoric bizantin), sărbești și turcești, toate imprecise.
Toate sunt însa de acord că a fost o bătălie crâncenă cu foarte mari pierderi de ambele părți și în cursul căreia cerul se întunecase de mulțimea săgeților iar rûul din vecinătate se înroșise de sângele celor răniți.
Ceea ce nu se știe este unda a fost locul bătăliei din cauza lipsei de precizie a cronicilor turcești, bizantine și slave. Se știe clar că a fost pe un câmp mocirlos la marginea unui râu .
Majoritatea autorilor sunt de acord că lupta de la Rovine a avut loc la sud de Craiova pe malul Jiului cam unde se află acum comunele Podari și Balta Verde.
Conform tradiției familiei Bălăceanu, în lupta de la Rovine ar fi murit un Constantin ot Balaci care a fost o căpetenie în oastea lui Mircea Vodă. Era nepotul sau strănepotul kneazului din Balaci zis Cap Negru considerat de Bogdan Petriceicu Hașdeu drept fondatorul familiei.
Odată cu el au murit încă doi frați ai săi.
Moartea acestor trei frați la Rovine a fost simbolizată în heraldica familiei sub forma a trei săgeți cu vârful în jos care se găsesc atât în stemele tradiționale cât și în cea de conte al Sfântului Imperiu Romano-german concesionată de Leopold I marelui agă Constantin Bălăceanu în secolul XVII.
Secole de-a rândul Bălăcenii au purtat și poartă și azi pe vesela lor, pe bijuteriile lor, pe monumentele lor funerare, pe casele lor și unele obiecte amintirea bătăliei de la Rovine. De la ei această amintire a trecut în stemele comunelor Stolnici din Argeș și Balaci din Teleorman.
Tot la Rovine a murit Constantin Dragas (Dejanovici). Acest Constantin Dragas nu era un oarecare. Făcea parte din nobilimea sârbă, era conducătorul unei vaste provincii din Macedonia și vasalul sultanului otoman. A fost bunicul ultimului împărat al Bizanțului, Constantin XI Dragases.
Fiica lui a fost Elena, căsătorită cu împăratul Manuel II Paleologul. Grație scrisorii ei s-a putut stabili data exactă a bătăliei de la Rovine.
Mult mai interesant pentru Bălăceni era Marko Krailevici (1335-1395) care nominal era rege al Serbiei, dar care nu cârmuia decât un modest teritoriu din Macedonia. Ca și Dragas ajunsese vasal al sultanului turc.
Cu toate acestea, a fost și este un erou național al slavilor sud-dunăreni Este omagiat în literatura epică a Sârbilor, Bulgarilor și Macedonenilor. Tradițiile populare îl prezintă ca un dușman neîndurător al turcilor, ca un puternic și mare băutor de vin și nedespărțit de calul său Šarac. În legende și balade apare ca un viteaz dotat de mari puteri supranaturale Este un personagiu și al literaturii culte mai ales din secolul XIX și a fost pictat în 81 tablouri de șevalet și murale.
Tatăl său era Vucasin rege al sârbilor iar prin mama sa care avea o moșioară lângă Craiova se înrudea cu Mircea cel Bătrân, care se pare nu i-a iertat prezența alături de turci.
Giacomo Luccari în cronica sa raguzană menționează că trupul acestui personagiu legendar a fost cărat pe spatele unui cal pentru a fi înmormântat într-o mănăstire a Bălăcenilor (Bullaciani).
Nu poate să fie vorba decât de necropola acestei familii din Balaciul de Teleorman. Această înhumare nu ar fi fost posibilă (mai ales că murise ca aliat al lui Baiazid ! ) decât dacă ar fi fost bun prieten sau chiar rudă cu Constantin ot Balaci.
Giacomo di Pietro Luccari (1551-1615) era un cronicar din Raguza, Sicilia. În 1605 a publicat o istorie a republicii Raguza.
Cronica sa, tipărită la Veneţia, care are drept izvor pentru evenimentele din Ţara Românească o veche cronică munteană a lui Murgul, pierdută astăzi, susţine că sultanul Baiazid a intrat în ţară pe la Severin şi ca s-a luptat cu Mircea "sub oraşul Craiova”, unde a fost "pe jumătate fărâmat”.
Sursa: Constantin Bălăceanu Stolnici
