Constantin Bălăceanu Stolnici povesteste despre câţiva membrii ai familiei:

​

Să luăm exemplul lui Nicolae Bălăceanu (1773 - 1831), avea obiceiul să se iscălească "Nae Bal", aşa că toată lumea i-a găsit o poreclă mai uşoară: "Naiba".

Ajunge paharnic al Tarii Românesti în vremea lui Ion Gheorghe Caragea, cu o avere frumuşică – avea la un moment dat 92 de corpuri de moşie, pe care însă o risipeşte.

E prins în vârtejul luxului, de patima jocului de carţi, care devenise pasiunea protipendadei, si de succesele sale pe lângă frumoasele epocii.

Exagerează cu dărnicia lui – printre altele, dă o moşie pentru un cal care-i plăcea si alta, pentru un câine!

Îşi neglijează soţia, averea şi – la naiba! – sfârşeşte ruinat.

Este înmormântat in Biserica Creţulescu din Bucureşti.

​

​

Şi Atanasie Bălăceanu, un alt fiu al lui Ion şi al Maricăi, seamănă leit cu fratele său.

Prin căsătoria sa cu Elena Greceanu, se îmbogăţeşte cu moşia de la Scăieni (judeţul Prahova), care va deveni un pol al vieţii sociale, datorită fiului lor, Emanoil Bălăceanu, zis şi Manolache.

Atanasie îşi cheltuieşte banii pe jocuri de noroc, aşa că lasă moştenire o avere plină de datorii şi ipoteci, pe care Manolache nu va reuşi să o echilibreze.

​

​

Emanoil (Manolache) Bălăceanu (1807 - 1842), pitar al Ţării Româneşti, a creat după ideile lui Teodor Diamandi prima falansteră, întreprindere agricolă, de tip socialist, care a dat însă faliment in scurt timp.

Urmează  o serie de mesaventuri, este dat in judecată, arestat, apoi eliberat.

Moare ruinat, la 35 de ani.

​