Desi mosia lor de origine era la Balaci, Bălăcenii au contribuit la constituirea Bucureştilor, schimbând la faţă Mahalalele Bălăceştilor şi Bărăţiei.

 

Pe intinsul loc marginit azi de Calea Victoriei si strazile Smardan si Stravopoleos, acolo unde se inalta astazi Palatul Postelor, actualul Muzeu National de Istorie, cat si pe terenul aflat in spatele sau pana la strada Smardan, era odinioara vechea vatra a Bălăcenilor.

​

Bălăcenii au fost prezenti la Bucuresti de la inceputurile orasului. Un cantec vechi spune ca domnul care a asezat Bucurestii se sfatuia cu un Bălăceanu unde sa aseze orasul:

​

"Si Bălăceanu zicea:

Sa-l faca la Balaci

Ca sunt ziduri incepute,

Mare! si neispravite".

​

Dar voievodul a facut Bucurestiul langa Dambovita:

"Ca e apa de spalat

Si camp mare de-alergat!"

​

Legenda, mai mult decat realitate, caci Bucurestiul a fost ales drept capitala de Vlad Tepes in jur de 1459, ori zidurile "mari si neispravite" de care vorbeste balada sunt cele construite la Balaci si Tatarastii de Sus de Bălăceni de abia in secolul XVII-lea.

​

Cert este ca ambitiile voievodale ale marelui Aga Constantin Bălăceanu au ramas in memoria colectiva sub forma de balada.

​

Adevarul istoric este cunoscut:

 

In anul 1690 Constantin Aga Bălăceanu este ucis in batalia de la Zarnesti iar Voda Constantin Brancoveanu porunceste sa i se taie capul si sa-l aduca la Bucuresti, dupa care porunceste sa se darame casele Bălăceanului iar pe locul lor sa se aseze capul infipt intr-o sulita. Capul lui Constantin Aga Bălăceanu a stat la vederea trecatorilor un an si jumatate, dupa care Brancoveanu confisca locul in folosul sau.

​

Constantin Brâncoveanu l-a acuzat pe Constantin Aga Bălăceanu de nesupunere, tradare si trecere in tabara dusmanului, considerate o incalcare a juramantului de credinta prestat fata de domn la inscaunarea sa.

 

Insa pedeapsa atat de aspra si inversunarea lui Brâncoveanu contra Agai Bălăceanu se explica mai ales prin ura adanca pe care acesta i-o purta.

Il ura din mai multe motive: Constantin Aga Bălăceanu era ginerele dusmanului sau de moarte Serban Cantacuzino, il ura deasemenea pentru ca ii adusese pe austrieci in tara cu gandul sa-l rastoarne si, nu in ultimul rand, cunoscand pofta de avere a lui Voda Brâncoveanu, nu degeaba poreclit de turci Altın Bey (Bey-ul sau Printul aurului)... il ura pentru ca râvnea la averea sa.

Pe vremea aceea, curtile Brâncovenesti si ale Bălăcenilor erau vecine pe Podul Mogosoaiei, ori prima masura pe care o va lua Brâncoveanu dupa uciderea Agai, este confiscarea averei lui in profitul sau.

​

Sa amintim faptul ca Brâncoveanu era aliat cu Inalta Poarta, a carei viziri si agenti o alimenta cu sume imense si cadouri nenumarate, in eforturile sale constante de asi pastra tronul.

​

Pe cea mai mare parte a locului confiscat, Constantin Brâncoveanu ridica un han care pana la daramare ii va purta numele: Hanul lui Constantin Voda.

Era un han mare, bine cunoscut, călătorii considerându-l al doilea după hanul lui Şerban Vodă.

În mijlocul lui era ridicată o bisericuţă, unii spun de Brâncoveanu, alţii spun de Bălăceni, pentru iertarea păcatelor lui Constantin Aga.

 

În 1847 Hanul lui Constantin Vodă este distrus de un incediu, iar in 1856 se incepe dărâmarea ruinelor clădirii.

 

Pe locul unde cândva trona capul lui Constantin Aga Bălăceanu înfipt în suliţă, urmează să se aşeze antreprenori de spectacole, astfel, în 1857 se deschide un fel de Café Concert care este inchis în scurt timp de către consulul turc.

​

Dar, razbunare a sortii, pâna tarziu in secolul al XIX-lea, locuitorii Bucureştilor numeau aceasta zona din centrul capitalei, mahalaua Bălăcenilor.

​

Iar astazi, pe locul unde era ridicată odinioara casa boierului Constantin Aga Bălăceanu, se afla Palatul Postelor, superba si emblematica cladire a capitalei.

​

Piatra de temelie a Palatului a fost pusă în 1894 de Regele Carol I, iar inaugurarea a avut loc în toamna anului 1900. Regele Carol I, adus pe tronul României de un anumit Ion Bălăceanu...

​

Sursa:  extrase din "Podul Mogosoaiei - Povestea unei strazi" de Gheorghe Crutzescu, Editura Humanitas, editia 2014