Inteligent, cultivat, Banul Constantin Bălăceanu (1764-1831) a contribuit la instituirea învăţământului în limba română.

​

Portretele din imagine sunt realizate de Constantin Bălăceanu-Stolnici.

 

La Stolnici, toţi ţăranii erau alfabetizaţi, pentru că banul Bălăceanu fondase şcoala din sat încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea.

​

Odată ajuns în funcţia de Efor al Şcolilor în 1815, care era un fel de ministru al Învăţământului, Bălăceanu a dus muncă de convingere cu ceilalţi mari boieri şi cu dascălii care susţineau că „limba română nu poate sluji paradosirea epistemelor“, după cum povesteşte Constantin Bălăceanu-Stolnici.

​

Lui Ion vodă Caragea i-a surâs ideea. Tot ce-i mai rămânea să facă ministrului era să găsească profesorii buni.

 

Norocul său şi al tuturor e că îl descoperă, astfel, pe Gheorghe Lazăr, care e supus unei probe. „Cred că a fost prima probă în ţara noastră pentru ocuparea unei funcţii didactice“, scrie acadamicianul Constantin Bălăceanu Stolnici.

 

Proba a fost trecută cu brio, iar primii dascăli se instalează la catedră: Gheorghe Lazăr, Eufrosin Potecă, Popa Pavel şi, din 1832, se alătură şi Petrache Poenaru.

​

Astfel a fost infiintata in Bucuresti, in 1818, prima școală cu predare în limba română, Școala de la Sfântul Sava, la cel mai înalt nivel științific posibil pe atunci, într-o vreme în care învățământul se desfășura normal în limba greacă.

 

Constantin Bălăceanu a instaurat invatamântul in limba româna impreuna cu un alt mare boier, carturar si om de stat român, Iordache Golescu.

De altfel, el insusi era casatorit cu fica banului Bălăceanu, Maria (Marghiola) Bălăceanu-Stolnici, cu care a avut sase copii.

Mare logofăt al Țării de Jos (1816) fiind membru în Divanul țării, Iordache Golescu era deasemenea membru în Comisia pentru cercetarea învățământului și efor al școlilor (1818-1820),  În viața publică s-a distins prin activitatea sa de efor al școlilor.

 

Acestia au trebuit să ducă o muncă de lamurire intensă cu cei care susțineau că limba română este prea săracă pentru a exprima adevărurile științei.

 

La început, elevii care s-au inscris erau băieți de mici meseriași, târgoveți și dascăli, pentru că odraslele boierești frecventau în continuare școala grecească.

 

Noua instituție a devenit curând principalul focar de consolidare și difuzare a culturii românești. Din prima generație de elevi au făcut parte, printre alții, Petrache Poenaru, Daniel Tomescu, Simion Marcovici și alții.

​

Astfel a fost promovata cultura, într-o epocă în care aceasta e, printre altiira considerată un apanaj al păturilor sociale înstărite

​

In 1822, Grigore Dimitrie Ghica alcătuiește noua eforie a școlilor, compusă dinnou din  vornicii Constantin Bălăceanu și Iordache Golescu.

 

Cursurile ținute în limba română, în timp ce limba greacă părea să fie preferata de clasele sociale superioare, au produs o puternică impresie. 

 

Atunci când cartea era o raritate și, de multe ori, în limbi necunoscute de popor, au inceput sa se traduca cărți în limba română, fapt care a deschis noi orizonturi pentru un mare număr de români.

 

La școala in limba româna au venit in continuare și copii de prăvăliași, și copiii oamenilor de la marginea orașului, care au învățat cu dragoste tainele științelor matematice și ale filozofiei, în limba lor maternă.

​

În cadrul colegiului Sfantul Sava se va înființa in anul 1836, prima bibliotecă națională a românilor.